Culturesti

Statisticile de tot felul, dar si experienta fiecaruia dintre noi ne conduc la constatarea ca, în genere, lumea de azi citeste mai putin decât în trecut. Globalizarea a adus printre altele spatiul virtual, digitalizarea, dar efectele acestei noi solutii sunt deseori perverse. În orice caz, în România, ele au aparut pe fundalul disparitiei masive a bibliotecilor si al unui analfabetism în crestere. În comunism, bibliotecile erau functionale; existau peste tot: în orase, la sate, în scoli, în parcuri, în statiuni de vacanta; existau chiar si biblioteci volante. Erau bine aprovizionate. Cu toata oferta puternic impregnata ideologic, nu erau nefrecventabile. Astazi, numarul lor este într-o scadere îngrijoratoare. Unele locatii sunt cu totul improprii, în timp ce altele au primit o cu totul alta destinatie. Multi dintre angajati nu sunt pregatiti pentru acest domeniu. Colectiile s-au învechit. Nu sunt bani de achizitii. Ce pot face, în situatia data, bibliotecarii, ce ar trebui sa faca bibliotecile, care este astazi statutul social al acestor importante institutii publice? Acestea si altele, mai detaliate, sunt intrebari pe care le adresam în continuare invitatilor nostri, considerând ca ele constituie un suport minimal pentru o astfel de dezbatere. 1. Considerati ca Legea Bibliotecilor, care a suportat din 2002 încoace mai multe modificari – completari si actualizari – inclusiv prin Ordonante de Urgenta, este, în sfârsit, suficient de moderna, de adecvata momentului pentru ca, în temeiul ei, sa-si îndeplineasca misiunea lor bibliotecile românesti? 2. Ce schimbari majore inspira în sistem strategiile elaborate de Comisia Nationala a Bibliotecilor? Exista, de pilda, o deosebire între „Strategia Nationala de Dezvoltare a Bibliotecilor în perioada 2004-2007“ – si „Directiile strategice de dezvoltare ale sistemului de biblioteci din România“ (2008-2010), o deosebire esentiala vreau sa spun, pe care bibliotecarii nostri sa o resimta nu doar ca pe o obligatie, ci mult mai mult, la modul concret, ca pe un suport profesional ? 3. Cum credeti ca va putea fi implementat, în ce ne priveste, conceptul european privind bibliotecile, în conditiile unui buget de (sub)subzistenta? Cu atât mai mult cu cât acest concept european presupune modernizarea infrastructurii, diversificarea serviciilor, programe de perfectionare profesionala, parteneriate interne si internationale etc.? 4. Ce se întâmpla cu bibliotecile noastre satesti? Dintre care unele, de bine de rau, functionau înainte de Revolutie, fie si pripasite prin sediile CAP-urilor? Beneficiaza ele de locatii noi? În ce conditii îsi servesc cititorii? Cât de bine (sau de rau) stau cu achizitiile de carte? De cine depinde, în fapt, destinul lor? 5. Exista standarde comune privind serviciile pe care le ofera bibliotecile publice si exista macar o comunicare între bibiotecile municipale, satesti si scolare? 6. Cine stabileste la noi viziunea generala asupra surselor de informare? Asupra selectiei si transferului de informatie în sistem si asupra serviciilor? Cum se gestioneaza informatia? Exista o metodologie comuna pentru a o face accesibila utilizatorilor? 7. Având în vedere ca astazi bibliotecarul este obligat sa îsi exercite competenta în doua culturi: în cea traditionala si în cea informationala, o întrebare vine de la sine: cum pot selecta, iar apoi prelucra eficient si cu discernamânt unii bibliotecari informatia, când în mult prea multe cazuri, se stie, nu sunt calificati, nu poseda studii de specialitate, ci doar studii medii? 8. Daca lectura scade, într-adevar, o data cu numarul cititorilor, asa cum se spune, care credeti ca vor fi în viitor pozitia si rolul bibliotecii în comunitate? Va mai fi ea o institutie „de importanta strategica“? Va ramâne un refugiu cultural si identitar? Va deveni un avanpost informational? 9. În cât timp credeti ca vom avea o biblioteca digitala nationala, apta sa se integreze în biblioteca digitala europeana ? 10. Cum resimtiti, ca profesionist al cartii, drama (de fapt, tragedia) prin care trece acum Biblioteca Nationala a României? Ati putea propune o solutie salvatoare? 11. Ce motive de satisfactie aveti în activitatea pe care o desfasurati? Aveti, pe de alta parte, vreo îngrijorare privind viitorul bibliotecii pe care o reprezentati?

DOINA POPA
Presedinte al Asociatiei Nationale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România si al Comisiei Nationale a Bibliotecilor

„Nu cred ca în viitorul apropiat bibliotecile
vor deveni o prioritate“…

Pentru început permiteti-mi sa va multumesc pentru initierea acestei dezbateri. Ne bucura orice demers care aduce bibliotecile în atentia publica si contribuie astfel la o mai buna întelegere a misiunii lor si a transformarilor prin care au trecut pentru a se apropia cât mai mult de ceea ce asteapta publicul utilizator.

1. Legea Bibliotecilor, un document foarte asteptat si îndelung elaborat, a fost în mare parte adecvata momentului în care a aparut, anul 2002, pentru ca întarea cadrul legal în care functiona sistemul national de biblioteci, integra acest sistem în sistemul informational national si punea bazele unei dezvoltari moderne a bibliotecilor.
Prin prevederile incluse, legea aborda o viziune noua, conform careia activitatea bibliotecilor trebuie sustinuta si organizata în functie de nevoile celor pentru care functioneaza, adica ale utilizatorilor.
Ea venea dupa perioada anilor ‘90, în care, bibliotecile, având de acum acces la informare si la exemple reusite din alte tari, aveau nevoie de un cadru legal în masura sa elimine o serie de constrângeri din activitatea bibliotecarilor si sa sustina o dezvoltare mai accelerata, pe masura aspiratiilor.
Voi enumera o parte din prevederile pe care se putea fundamenta aceasta dezvoltare:
elaborarea de strategii, programe si proiecte pentru sistemul national de biblioteci;
informatizarea sistemului national de biblioteci;
alocarea unui procent de minimum 5% din totalul cheltuielilor de personal, pentru formarea profesionala continua a personalului de specialitate;
standardele pentru biblioteci publice referitoare la marimea colectiilor, la cresterea anuala a colectiilor si la încadrarea cu personal;
înfiintarea Comisiei Nationale a Bibliotecilor ca organism stiintific si de decizie în domeniu;
înfiintarea Oficiului National de Servicii pentru Biblioteci;
obligativitatea existentei bibliotecilor publice în fiecare unitate teritorial-administrativa;
scoaterea cartilor din categoria mijloacelor fixe;
exceptarea bibliotecarilor de la constituirea de garantii gestionare;
scutirea de taxe vamale si de TVA a achizitiilor de tehnologie a informatiei, de documente specifice si de dotãri pentru serviciul lecturii publice;
realizarea Catalogului National Partajat si a Bibliotecii Nationale Virtuale;
realizarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a bibliotecilor din sistemul national de biblioteci;
fonduri destinate exclusiv pentru achizitia de documente specifice bibliotecilor prevazute în bugetele Ministerului Culturii si Cultelor si repectiv Ministerului Educatiei si Cercetarii.
Initiata în principal de asociatiile profesionale ale bibliotecarilor, legea a suferit în timp modificari, multe dintre ele benefice, dar si prevederi care nu mai reflectau punctul de vedere al initiatorilor, exprimat si sustinut prin Comisia Nationala a Bibliotecilor ci, mai degraba, exprimau puncte de vedere partizane.
Principalele completari sau modificari se refera la:
rolul de centru metodologic national si de centru national de patologie si restaurare al Bibliotecii Nationale a României;
coordonarea de catre Biblioteca Nationala a României a proiectului de realizare a Catalogului Colectiv National si de realizare a Bibliotecii Virtuale Nationale;
rolul metodologic al bibliotecilor centrale universitare pentru celelalte biblioteci universitare;
dezvoltarea atributiilor bibliotecilor judetene;
atribuirea personalitatii juridice pentru bibliotecile municipale si orasenesti;
dreptul bibliotecilor de a organiza filiale în comunitatile românesti de peste hotare;
schimbarea statutului Comisiei Nationale a Bibliotecilor care ramâne doar autoritate stiintifica nationala pentru bibliotecile de drept public;
includerea în componenta Comisiei Nationale a Bibliotecilor a reprezentantilor Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerului Administratiei si Internelor si ai bibliotecilor ecleziastice.
reducerea mandatului membrilor Comisiei Nationale a Bibliotecilor de la 4 la 3 ani;
limitarea accesului utilizatorilor la bibliotecile comunale la minimum 4 ore pe zi, restul programului de lucru fiind destinat altor activitati specifice;
extinderea numarului de anexe privind încadrarea cu personal si la alte tipuri de biblioteci.

Unele prevederi din varianta initiala a Legii, care nu puteau fi sustinute sau pentru care termenul de implementare era depasit, au fost eliminate: Oficiul National de Servicii pentru Biblioteci nu s-a mai înfiintat, Comisia Nationala a Bibliotecilor a pierdut calitatea de autoritate cu putere de decizie etc. Alte prevederi au surprins prin dificultatea aplicarii lor, cum este cea referitoare la personalitatea juridica a bibliotecilor municipale si orasenesti, sau prin nejustificarea lor, cum este cea referitoare la accesul utilizatorilor la bibliotecile comunale, limitat la minimum 4 ore pe zi. Aceasta ultima prevedere anuleaza stradaniile noastre de zeci de ani de a avea biblioteci comunale functionale cu program complet si sustine tendinta tot mai frecventa a primarilor de a folosi bibliotecarii la alte activitati în primarie. Niciunul din aceste amendamente nu a fost initiat de bibliotecari.
Dintre completarile ulterioare, un efect pozitiv asupra bibliotecarilor l-au avut prevederile referitoare la acodarea unor categorii de sporuri salariale.
Foarte grav este faptul ca, pentru multe autoritati ale administratiei publice centrale sau locale, prevederile acestei Legi au ramas facultative. Nu s-au atins standardele minime prevazute pentru achizitia anuala de documente (50 de documente la 1000 de locuitori) si pentru încadrarea cu personal raportat la marimea populatiei, nu exista biblioteci publice în fiecare unitate teritorial-administrativa, nu a fost sustinuta informatizarea sistemului national de biblioteci, nu s-a finantat realizarea Catalogului Colectiv National, nu sunt analizate/avizate documentele elaborate de Comisia Nationala a Bibliotecilor, nu exista o metodologie de aplicare a acestei legi etc.
Revenind la întrebarea initiala, daca Legea Bibliotecilor este suficient de moderna si de adecvata momentului, consider ca, pentru a putea afirma acest lucru, mai sunt necesare interventii asupra ei. Aceste interventii le-as vedea orientate spre:
armonizarea cu legile europene în domeniu;
accelerarea procesului de automatizare a serviciilor de biblioteca;
sprijinirea directiilor noi de dezvoltare prin programe nationale;
facilitarea accesului gratuit al populatiei la Internet;
sustinerea procesului de educatie permananta prin biblioteci;
preocuparea mai accentuata pentru satisfacerea nevoilor utilizatorilor;
perceperea si însusirea corecta a misiunii si utilitatii bibliotecilor în societate.

Consider de asemenea ca demersul de adecvare a Legii Bibliotecilor la cerintele momentului trebuie facut cu consultarea bibliotecarilor si cu participarea lor efectiva la toate dezbaterile premegatoare adoptarii amendamentelor. Aceasta este si procedura practicata în  tarile în care bibliotecile sunt recunoscute si tratate ca servicii necesare si utile cetatenilor.

2. Strategia propus~ pentru perioada 2004-2007 si Directiile strategice de dezvoltare pentru perioada 2008-2010,  elaborate de Comisia Nationala a Bibliotecilor în doua legislaturi diferite, sunt primele documente care au ca obiectiv sistemul national de biblioteci în totalitatea lui. Ele ofera o viziune de ansamblu asupra problematicii bibliotecilor, la momentul elaborarii lor, principalele directii în care este orientata evolutia bibliotecilor si actiunile care trebuie întreprinse.
Referitor la schimbarile majore pe care le inspira în sistem, ca sa folosesc formularea dumneavoastra, cred ca putem retine faptul ca: trateaza problemele specifice bibliotecilor într-un mod unitar, chiar daca vorbim de biblioteci coordonate profesional sau sustinute financiar de autoritati diferite; sustin modernizarea bibliotecilor traditionale si trecerea spre biblioteca hibrida; propun autoritatilor asumarea unui rol activ în progresul bibliotecilor care, oferind apoi servicii de calitate, pot influenta aprecierea populatiei fata de finantatori.
Documentele au fost analizate si aprobate în Comisia Nationala a Bibliotecilor si, conform prevederilor legale, au fost transmise spre aprobare prin ordin comun de catre Ministerul Culturii si Cultelor si Ministerul Educatiei si Cercetarii. Nu s-a primit nici un punct de vedere din partea ministerelor, aceasta fiind de altfel soarta majoritatii documentelor transmise de noi.
Ele au fost promovate în mediul bibliotecar, s-au bucurat de apreciere si sunt considerate un instrument de lucru util pentru cei care proiecteaza viitorul bibliotecilor si suport profesional pentru fiecare bibliotecar.
Deosebirea dintre ele o da chiar intervalul de timp la care s-au realizat dar si modul de abordare.
Strategia Nationala de Dezvoltare a Bibliotecilor (2004-2007) propune un set de obiective generale, care formeaza cadrul unitar pentru întregul sistem de biblioteci si obiective specifice, care personalizeaza fiecare tip de biblioteca. Sunt precizate actiunile principale, sunt propuse termenele de realizare si, în unele cazuri, si sursele de finantare.
Obiectivele generale se refera la :
1.    Crearea unei infrastructuri compatibile cu standardele societatii informationale;
2.    Realizarea Catalogului National Electronic si a Bibliotecii Nationale Digitale;
3.    Modernizarea sistemului de achizitie de documente;
4.    Realizarea si implementarea unui sistem unitar de statistica de biblioteca;
5.    Reglementarea juridica a activitatii de schimb intern si international de publicatii;
6.    Realizarea unui sistem national de conservare si protectie a cartii;
7.    Diversificarea si modernizarea serviciilor oferite utilizatorilor;
8.    Formarea si dezvoltarea profesionala a bibliotecarilor;
9.    Asigurarea resurselor financiare;
10.    Cresterea calitatii managementului de biblioteca.
În absenta unor politici publice si programe nationale de sustinere, fiecare biblioteca s-a dezvoltat în functie de bugetul propriu si de viziunea manageriala a directorului. Asa se explica mentinerea unui mare decalaj între bibliotecile românesti si bibliotecile europene dezvoltate, dar si în interior, între biblioteci de acelasi tip.
Directiile strategice de dezvoltare a sistemului de biblioteci din România (2008-2010), al doilea document elaborat de Comisia Nationala a Bibliotecilor, structureaza cinci directii majore de dezvoltare a bibliotecilor, tratate într-un cadru general de valabilitate pentru întregul sistem:
1.    Îmbunatatirea nivelului de cunostinte al utilizatorilor;
2.    Crearea unui mediu digital de cautare si de regasire a informatilor;
3.    Dezvoltarea, diversificarea si conservarea colectiilor de biblioteca;
4.    Calificarea si dezvoltarea de competente necesare cresterii performantelor personalului;
5.    Implementarea cercetarii în domeniul biblioteconomic.
Pentru fiecare directie strategica sunt prevazute obiective, actiuni si rezultate care pot fi abordate în functie de stadiul de dezvoltare al fiecarei biblioteci.
Fiind un document mai recent speram sa primim si punctul de vedere al ministerelor.

3. Nu cred c~ în viitorul apropiat bibliotecile vor deveni o prioritate, în ideea apropierii lor de conceptul european de biblioteca, oricât de optimisti am fi. Dar nici nu trebuie sa ne abandonam aspiratiile. Avem exemplul progreselor pe care le-am facut deja si atuul ca stim care este directia în care trebuie sa ne orientam activitatea.
Cred însa ca trebuie sa ne preocupam mai mult de valorificarea oportunitatilor de finantare oferite de fondurile structurale si de proiectele europene în domeniu, sa gasim forme de asociere cu resurse partajate, cu alte cuvinte, sa regândim practicile folosite pâna acum.

4. Sistemul bibliotecilor publice este format din: biblioteci judetene, existente în fiecare municipiu resedinta de judet, biblioteci municipale si orasenesti si biblioteci comunale. Din cele aproape 3000 de biblioteci publice raportate ca functionale, 90% sunt biblioteci comunale. Comparativ cu numarul comunelor din România semnalam un deficit de aproximativ 200 de biblioteci comunale. Starea lor difera foarte mult, de la o regiune la alta. Putine sunt cele care beneficiaza se spatii noi. O parte au avut sansa unor spatii renovate si modernizate si numarul lor este în crestere, mai ales al celor care functioneaza în camine culturale ce au beneficiat de programe de reabilitare.
La o privire de ansmblu achizitia de carte si de alte tipuri de documente se apropie de standardul minim prevazut prin lege. În calculul acesta mediu intra si bibliotecile care nu achizitioneaza nici un titlu pe an si cele care au bugete mai bune. Dotarea cu tehnologie moderna, accesul la Internet, documentele pe suport electronic si alte facilitati moderne sunt de asemenea insuficiente.
Ideea este aceea a unui decalaj accentuat în mediul rural si destinul administrativ al acestor biblioteci depinde direct de consiliile locale care le asigura functionarea.
Avem însa si motive de bucurie. România a intrat în programul international „Global Libraries“ finantat de Fundatia Bill & Melinda Gates, alaturi de alte 13 state. În acest program vor fi implicate peste 1500 de biblioteci publice care vor facilita accesul populatiei la informare si cunoastere prin intermediul  mijlocelor moderne de informare si comunicare.
Programul din România „Biblionet-lumea în biblioteca mea“ (www.biblionet.ro) se desfasoara pe o perioada de 5 ani, are o valoare totala de 26,9 milioane de dolari si are ca scop dezvoltarea unui sistem modern de biblioteci publice în România.
„Scopul sau este de a asigura cresterea accesului populatiei la informatie, ajutând bibliotecile sa-si deserveasca mai bine comunitatea“
Componentele principale ale programului sunt:
Facilitarea accesului public la informatie prin infiintarea unei retele de biblioteci publice dotate cu calculatoare conectate la Internet;
Pregatirea bibliotecarilor din bibliotecile publice prin furnizarea de servicii de formare profesionala si cursuri de formare în utilizarea calculatorului;
Promovarea valorii bibliotecilor pentru comunitati prin parteneriatul cu ANBPR si asistenta oferita bibliotecarilor în dezvoltarea si organizarea de continut local, în beneficiul utilizatorilor;
Asigurarea sprijinului guvernamental prin implicarea administratiei în vederea adaptarii politicilor publice.
La 23 aprilie, de Ziua Bibliotecarului, a fost lansata faza nationala a programului în care, dupa prima runda de selectie, au intrat 12 biblioteci judetene si  240 de bilioteci locale, majoritatea comunale. Acestea vor beneficia din luna noiembrie de donatii constând în computere si soft care vor asigura accesul la Internet pentru aproape 5 milioane de locuitori.

5.  Da, exist~ standarde comune pentru întregul sistem national de biblioteci. Pe baza standardelor de statistica internationala de biblioteca si de indicatori de performanta a fost realizat si implementat un nou sistem de statistica, armonizat cu cel european, si a fost adoptat un set de indicatori de performanta care permit comparatii interne si externe relevante.
Principalii indicatori de performanta utilizati sunt:
Cheltuieli curente per capita;
Cheltuieli pentru personal per capita;
% cheltuielilor pentru personal din total cheltuieli;
Cheltuieli pentru achizitii per capita;
% cheltuielilor pentru achizitii din total cheltuieli;
Personal la 1000 de locuitori;
Numar locuitori per personal de specialitate;
Documente în colectii per capita;
Documente achizitionate per capita;
Documente achizitionate la 1000 de locuitori;
Exemplare adaugate per titlu adaugat;
Rata de înnoire a colectiei;
Utilizatori înscrisi ca % din populatie;
Documente împrumutate per utilizator activ;
Documente împrumutate per vizita;
Vizite la biblioteca per capita;
Cost per vizita.
Comunicarea între bibliotecile publice si cele scolare se realizeaza în principal în cadrul Comisiei Nationale a Bibliotecilor si în asociatiile profesionale, dar si la nivel local prin actiuni relizate în comun.

6. Biblioteca va fi o „instituTie de importanta strategica“ si va avea un rol important în comunitate numai daca se doreste si se sustine acest lucru. Altfel riscam ca aceste frumoase sintagme sa ramâna niste afirmatii fara acoperire în realitate.
Viitorul bibliotecilor îl reprezinta dezvoltarea componentei informationale, iar statele care înteleg si folosesc bibliotecile ca „avanpost informational“ pentru cetateni au facut din ele institutii strategice.

7. Timpul despre care vorbim nu mai este atât de departe.  La sfârsitul anului 2007 Guvernul României, la propunerea Ministerului Culturii si Cultelor, a aprobat  Politica Publica pentru digitizarea resurselor culturale si realizarea Bibliotecii Digitale a României (2008-2014), în concordanta cu recomandarile Comisiei Europene. Ulterior ministerul a initiat programul de realizare a Bibliotecii  Digitale Nationale ca parte componenta a Bibliotecii Digitale Europene, care  are ca scop principal conservarea, protectia si promovarea patrimoniului cultural national. Pentru Modulul Patrimoniu cultural scris. Biblioteci programul este coordonat de Biblioteca Nationala a României (www.bibnat.ro)

8. Am multe motive de satisfacTie. ANBPR este o asociatie profesionala reprezentativa pentru bibliotecarii din bibliotecile publice. Prin initiativele si demersurile întreprinse asociatia a contribuit mult la dezvoltarea profesiei, la promovarea imaginii ei, la obtinerea unor drepturi pentru bibliotecari.
As dori sa ma refer la una dintre cele mai recente realizari: ANBPR este partener principal în implementarea Programului Biblionet pentru asigurarea sustenabilitatii. Aceasta înseamna  implicarea asociatiei în mentinerea sistemului modern de biblioteci publice creat prin program.

În sensul acesta ANBPR va actiona pentru:
Furnizarea de servicii de formare pentru bibliotecari prin crearea unui istem de pregatire profesionala propriu care va include si cele 41 de centre judetene de formare profesionala care se vor crea în fiecare judet;
Extinderea modelului de biblioteca moderna realizat în cadrul Programului Biblionet în întregul sistem de biblioteci publice;
Propunerea si promovarea politicilor publice de sustinere a modernizarii bibliotecilor;
Dezvoltarea de parteneriate cu structuri ale autoritatilor administratiei publice locale si centrale si ale societatii civile pentru extinderea sistemului creat prin Biblionet.
Sustinerea acestui rol pe termen lung presupune  o foarte buna dezvoltare a capacitatii organizationale a asociatiei, proces care este deja în desfasurare si pentru sustinerea caruia asociatia beneficiaza de un grant din partea Fundatiei IREX,  cea care se ocupa de implementatea programului Global Libraries în România.

Dr. FLORIN ROTARU
Director general Biblioteca Metropolitana Bucuresti

„A fost aruncata în ridicol si initiativa bibliotecii nationale digitale“

1. În urm~ cu trei-patru ani, nu aS fi raspuns la o astfel de  întrebare. As fi considerat ca exista destui martori onesti care pot marturisi obiectiv si cu profesionalism. Astazi, experienta dobândita ma obliga sa privesc pe foarte multi cu mefienta. În plus, pregatesc o mica lucrare în care voi publica toate documentele referitoare la mica istorie a Legii bibliotecilor din România, fapt ce ma ajuta acum sa raspund. Dorinta de a apara adevarul nu vine dintr-o veleitate personala. Este pur si simplu o necesitate pentru ca documentele amintite au fost deja traduse în limbile engleza si franceza, iar astazi sunt cunoscute în Occident.
Începuturile Legii bibliotecilor le gasim în „Regulamentul bibliotecilor“ publicat în Monitorul Oficial din luna ianuarie 1997. Un document pe care l-am elaborat, împreuna cu alte patru, în perioada septembrie-decembrie  1996, în calitate de consilier personal al ministrului culturii, Grigore Zanc. Am fost ajutat – în sensul ca am redactat împreuna atributiile Bibliotecii Nationale si ale Bibliotecii Academiei – de dl Gheorghe Bercan, pe atunci director general la fosta Biblioteca Centrala de Stat si de dna Gabriela Dumitrescu, atunci, ca si acum, sef sectie manuscrise la Biblioteca Academiei. Pentru redactarea textului am folosit Legea bibliotecilor din Danemarca si din Federatia Rusa. Cunoasterea acestor doua sisteme de biblioteci mi-a fost de un real folos. De asemenea, în elaborarea legislatiei culturale este absolut obligatoriu sa cunosti traditia  româneasca: „Regulamentul organic“ (1831) ; „Regulamentul scolar“ (1836) ; „Regulamentul bibliotecilor publice“ (1864); „Legea muzeelor si bibliotecilor comunale“ (1932); „Decretul lege“ 703/1973. Dupa 1990, în domeniul bibliotecilor nu era decât un ordin al ministrului Andrei Plesu, un text benign si fara nicio noima, redactat în buna parte de un om cu nume predestinat, dl Maruntelu. Acest functionar din vechiul regim, mai lucra înca în Ministerul Culturii, în 1996. Dintr-un orgoliu marunt, nu privea cu ochi buni întreprinderea mea si de aceea l-am ignorat. Atitudinea n-a fost benefica, întrucât odata cu venirea noului ministru al Culturii, Ion Caramitru, în decembrie 1996, Maruntelu a antrenat o serie de directori ai unor biblioteci judetene, culmea! chiar pe aceia care apreciasera „Regulamentul bibliotecilor“, în scopul de a transmite dezacordul lor la minister. Bineînteles, s-au gasit câtiva care nu s-au jenat sa o faca, desi cu câteva luni înainte declarasera altceva. Rezultatul a fost abrogarea „Regulamentului bibliotecilor“ si promulgarea dupa aproape un an a altui regulament. Textul a fost redactat în baza propunerilor facute de niste provinciali de catre secretarul de stat de atunci, dl Ioan Onisei. Dar, totul s-a rezumat la modificarea unor cuvinte, facându-se numai o schimbare de dragul schimbarii. De fapt, în aceasta perioada, 1996-2000, s-a conturat una dintre metodele de distrugere a României: provincializarea administratiei centrale cu câte un fante de obor, toti adusi din tot felul de meleaguri. Dupa aceasta experienta de viata, în 2002, am redactat si am promovat Legea bibliotecilor. Practic, laboratorul de documentare a functionat între anii 1997-2000 în Biblioteca Metropolitana. Acum, beneficiam de intrarea în Asociatia Bibliotecilor Metropolitane, (INTAMEL). În 1998, la Budapesta, am participat pentru prima data la o Conferinta INTAMEL. În deschiderea Conferintei am sustinut o comunicare, fapt care a determinat alegerea mea în Consiliul de administratie format din 5 persoane, 3 din SUA si 2 din Europa. Aceasta promovare m-a ajutat enorm în cunoasterea experientelor si actelor normative din domeniul bibliotecilor existente în majoritatea tarilor din lumea civilizata. În cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, se traduceau Legile bibliotecilor din Ungaria, Finlanda, modificarile legislative din Danemarca, reglementarile din Franta, Germania, Italia, Belgia si Olanda. Cu acest bagaj imens si cu un text redactat pentru discutii, am preluat, în 2001, functia de secretar de stat în Ministerul Culturii cu obligatia de a promova Legea bibliotecilor pe lânga alte 3 legi. Responsabilitatea fusese asumata în „Programul de Guvernare 2001-2004“, redactat împreuna cu acad. Razvan Theodorescu în privinta domeniilor referitoare la biblioteci si cultura scrisa. Odata preluata functia de secretar de stat, am început un lung sir de întâlniri cu directorii principalelor biblioteci si cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei Nationale, carora le-am supus atentiei textul proiectului de lege. Am fost nevoit sa accept mai multe compromisuri atât în privinta Bibliotecii Nationale, cât si în privinta solicitarilor venite din partea Ministerului Educatiei Nationale, îndeosebi acelea referitoare la 4 biblioteci universitare în subordinea Ministerului, caz unic în lumea civilizata, precum si la mentinerea în fiecare comuna a tarii a câte unei biblioteci scolare alaturi de biblioteca publica, astfel încât în România aveam aproximativ 7.200 de biblioteci la nivel comunal. În Occident, eram întrebat mereu daca România poate sa sustina aceasta responsabilitate, iar în tara nimeni nu raspundea.
Avizul Ministerului Educatiei era obligatoriu si, în plus, doream sa creez dupa modelul francez Comisia Nationala a Bibliotecilor, o autoritate stiintifica în domeniu care sa realizeze o unificare a actelor normative referitoare la bibliotecile din sistemul învatamântului si celelalte biblioteci cu alte subordonari.
Privitor la Biblioteca Nationala, am fost nevoit sa accept prezenta ei în Lege, întrucât exista vointa politica de a se termina lucrarile la noul sediu, responsabilitate cuprinsa chiar în „Programul de Guvernare“.
O alta initiativa în legatura cu Biblioteca Nationala se refera la transformarea ei treptata în Agentie Nationala Bibliografica si, în acest sens, am propus un articol care prevede înfiintarea Oficiului National pentru Bibliografie. Termenul de „Oficiu“ a fost introdus la solicitarea Comisiei Juridice, întrucât denumirea de Agentie are o conotatie clar legislativa.
Acestea au fost cauzele principale pentru care nu puteam solicita desfiintarea acestei asa-zise Biblioteci Nationale, în fapt o relicva institutionala stalinista, creata în 1955 pentru a obtura imaginea institutiei burghezo-mosieresti, recte Biblioteca Academiei, care si astazi reprezinta adevarata biblioteca nationala a României. În prezent, suntem atât de bogati încât cheltuim peste 120.000.000 euro cu o asa-zisa biblioteca nationala ale carei fonduri au fost  constituite prin nationalizari si confiscari. Imaginea de depozit urias cu 13 milioane de volume, este o imagine de o falsitate dezgustatoare, caci un inventar general nu s-a mai facut din 1977, de când cutremurul din acel an a afectat grav o serie de depozite ale bibliotecii.
La fel de ridicola este cautarea unei legitimari istorice potrivit careia aceasta institutie ar fi succesoarea Bibliotecii Sfântul Sava, creata în 1831. Rationamentul porneste de la faptul ca uneori apare în documentele vremii sintagma de „biblioteca nationala“. Incultura grava a celor care si astazi, în site-ul bibliotecii, sustin aceasta jenanta eroare se explica prin necunoasterea elementara a realitatilor epocii: Biblioteca Sf. Sava primeste adesea apelativul de nationala, întrucât era  dependenta de Colegiul National Sf. Sava,  numit Colegiu National nu pentru ca ar fi fost un colegiu de rang national, ci pentru ca aici, pentru prima oara în istoria Tarii Românesti, s-a predat în limba româna. Nicio schimbare nu poate fi generata de „Strategia de Dezvoltare a Bibliotecilor Publice“, pentru ca acest document nu a fost promulgat de Ministerul Culturii si de Ministerul Educatiei Nationale. Practic, vorbim despre o simpla hârtie, în esenta, goala din punct de vedere legislativ.
3. Indubitabil, diferenTa între state va fi facuta prin fondurile bugetare alocate. Institutia bibliotecii si profesia de bibliotecar sunt într-o transformare permanenta si extrem de rapida datorita exploziei inventiilor din domeniile tehnologiei informatiilor si comunicatiilor. Daca nu vor exista bani atât pentru achizitionarea acestor tehnologii, cât si pentru formarea profesionala continua, evident ca vom ramâne în urma. Iar „a ramâne în urma“, în viitorul apropiat  – adica în urmatoarele doua sau trei decenii – înseamna a disparea. Conjugata cu situatia degradarii abominabile a sistemului national de educatie, foarte probabil viitorii studenti români, cunoscatori ai unei limbi straine de circulatie, vor urma cursurile de învatamânt la distanta ale unor celebre universitati care au si vor avea biblioteci digitale de cea  mai buna calitate. În general, noi nu trebuie sa uitam ca nu se cunoaste mila în cadrul concurentei.

4. Bibliotecile comunale mor acolo unde mor însasi comunele si cum acest proces este în plina desfasurare, rezultatul este unul singur: o moarte lenta si sigura. Se cunosc, desigur, destule exceptii de comune active, iar aceste modele ar trebui urmate.

5. Exist~ standarde stabilite prin lege si prin regulamente de organizare si functionare a bibliotecilor. De asemenea, exista posibilitatea legala a realizarii de consortii între biblioteci. Cu toate acestea, nu functioneaza nici schimbul interbibliotecar, nici formarea  de consortii.

6.  Dezvoltarea tehnologiei informaTiei determina aparitia unor noi servicii, iar acest proces este continuu.

7. În ce priveSte formarea profesional~ continua a personalului din biblioteci, avem mari probleme. În primul rând, învatamântul superior reînfiintat dupa 1990 s-a facut fara profesori specializati. Dupa 20 de ani, rezultatul este deplorabil. Noi nu putem rivaliza cu specialisti din multe state, nici chiar cu cei din Bourkina Faso. Tarile africane, foste colonii franceze sau engleze, îsi  formeaza specialistii în Franta sau Anglia, fapt ce conduce la existenta, în aceste tari, a unor profesionisti redutabili.
La noi, pentru ca plagiatul si compilatia au devenit o profesie, m-am vazut obligat sa traduc în limba româna si sa difuzez gratuit în toate judetele tarii, una dintre cele mai bune reviste din lume: „Buletinul Bibliotecilor din Franta“. De asemenea, organizez împreuna cu BCU-Bucuresti, care ne pune salile la dispozitie în mod gratuit, un Simpozion international anual, la care  participa câtiva dintre cei mai buni profesionisti din lume. Prezenta româneasca este extrem de redusa, fapt ce denota nivelul scazut al pregatirii de specialitate. Anul acesta vom filma toate comunicarile pentru a se putea compara nivelul unor profesionisti din Africa cu nivelul participantilor români. În acelasi scop, anul acesta am organizat pentru prima data un curs franco-român de formare profesionala continua împreuna cu ADBS (Asociatia Documentaristilor si Bibliotecarilor Specialisti) din Paris. Cursul a fost sustinut de dl prof. Marc Maisonneuve.

8. Din p~cate, în România a fost aruncat~  în ridicol si initiativa bibliotecii nationale digitale. Anul trecut, în 2008, în penultima sedinta a Guvernului condus de dl Tariceanu, a fost adoptata o hotarâre privitoare la Biblioteca Nationala Digitala atât de jenanta încât, tradusa într-o limba de circulatie, face deliciul profesionistilor în domeniu. Într-o confuzie totala, generata de necunoasterea proprietatii cuvintelor, precum si din lipsa unei pregatiri profesionale elementare, a fost declarata agregator national, o alta relicva a vechiului regim în cautarea unei identitati, numita pompos CIMEC (Institutul de memorie culturala). O astfel de masura nu este cunoscuta în lume si am jigni grav orice alta tara, fie ea din Africa, daca am face o comparatie. Ne place, nu ne place, dar acesta este nivelul nostru. Este demonstrat, în primul rând, de aceasta tacere a unei tari întregi în fata unei ineptii propuse de directorul CIMEC, dl Dan Matei, un informatician printre bibliotecari si un bibliotecar printre informaticieni. Totusi, s-ar putea ca pâna la aparitia acestei dezbateri, criza sa conduca la disparitia acestei relicve.
O biblioteca nationala digitala este de neconceput în afara Bibliotecii Academiei Române. Bineînteles, trebuie sa existe o cooperare între marile biblioteci ale tarii, în primul rând, între acele biblioteci în patrimoniul carora se gasesc mai ales manuscrise, dar si  tiparituri, chiar daca foarte putine la numar, care nu exista în Biblioteca Academiei. Aceasta structura a figurat în anii 2001 si 2002, în proiectul „Biblioteca Virtuala a României“, proiect initiat de Ministerul Culturii si subminat, din pacate, de toate submediocritatile tarii, iesite învingatoare în aceasta lupta. În 2004, am reluat, la Biblioteca Metropolitana, la scara foarte mica, proiectul Bibliotecii Virtuale, pentru ca, din anul 2007, sa stabilim un parteneriat cu Biblioteca Academiei în vederea realizarii acestui obiectiv.

9. Anterior, v-am descris falsa problem~ a Bibliotecii Nationale, o institutie fara identitate, cu un fond eteroclit de publicatii format prin nationalizari, confiscari si achizitii retrospective conjuncturale. Aceasta institutie a avut un rost în anul 1955, când a fost înfiintata pentru a prelua asa-zisa „Rezerva de stat“, constituita din confiscari de publicatii de la oamenii arestati si scosi din case. De asemenea, a preluat donatia „Bratianu“ facuta Bibliotecii Academiei, astazi obligata sa o retrocedeze în urma unui proces. Asistam la aceasta stare deplorabila, în care se judeca doua institutii de stat pentru un act de donatie extrem de clar.
În ceea ce priveste, sensibilizarea din aceste zile a opiniei publice prin tot felul de reportaje, rostul ascuns al unui asemenea demers este de a masca lucrarile care se fac acum la sediul Bibliotecii Nationale, lucrari care se executa în baza unui împrumut al tarii în valoare de 120.000.000 euro si în virtutea unui proiect modificat care se refera la un Mall cultural si nu la Biblioteca Nationala. În fapt, acolo vor fi mai multe restaurante  si baruri, nenumarate spatii comerciale atât în sediu, cât si pe terenul de câteva hectare aflate în proprietatea Ministerului Culturii si a asa-zisei Biblioteci Nationale. Eu nu am putut vedea proiectul modificat si nici nu a fost publicat. Poate reusiti Dumneavoastra sa-l faceti cunoscut opiniei publice. Asadar, asistam la batjocorirea noastra si nu la „tragedia Bibliotecii Nationale“.

9. Adev~rul este ca nu te mai poTi bucura de reusitele profesionale pentru care depui eforturi extraordinare, fiind, de multe ori, umilit de niste agramati. Cât despre Biblioteca Metropolitana, eu fac aproape imposibilul pentru a-i conferi un viitor asemenea trecutului ei: este prima si cea mai importanta biblioteca publica din România, creata în 1831, prin Regulamentul Organic. În curând, ea va reprezenta metropola Bucuresti, ce va fi constituita conform viitoarei Legi a metropolei; ulterior, ea va fi biblioteca euro-regiunii Bucuresti-Ilfov, întrucât sunt convins ca suntem prea saraci ca sa sustinem 41 de administratii judetene si vom fi nevoiti sa reducem numarul judetelor probabil la 8, câte euroregiuni sunt în prezent. Biblioteca trebuie sa fie : casa viitorului; casa comunitatii administrative; casa cunoasterii; casa educatiei; casa culturii; casa integrarii europene; casa familiei si a generatiilor viitoare; casa participarii; casa serviciilor.
În al doilea rând, pentru sistemul bibliotecilor publice exista un Centru de Pregatire al Ministerului Culturii, tot o relicva a regimului stalinist, care organizeaza cursuri de pregatire profesionala, si astazi exact ca în anii 1950. În schimb, sunt promovate acte normative, ultimul fiind Legea managementului cultural, prin care angajatii din biblioteci si muzee sunt obligati sa urmeze aceste cursuri. Astfel, aceasta non-institutie care ar trebui sa dispara, este sustinuta de fortele contrare cerintelor realitatii. Si în acest caz, asistam la o alta fateta a dramei traita de România: asistam în mod paradoxal la o întoarcere în timp, în perioada stalinista, a celor care n-au trait în acea epoca. Priviti atitudinea si prezenta atât de brutale a incompetentilor în societate.
Sintagma „institutie de importanta strategica“ din legea bibliotecilor, am preluat-o din legea ungara a bibliotecilor, iar eu cred în aceasta menire. Mi-a fost foarte greu sa impun aceasta sintagma, dar am insistat si am reusit. Biblioteca trebuie sa fie un avanpost international, daca dorim cu adevarat ca tara noastra sa reuseasca, iar spatiul bibliotecii poate oferi un refugiu cultural si identitar. Totul depinde  de noi si numai de noi. Specialistii sustin ca societatea informationala are 5 dimensiuni: tehnologica; economica; ocupationala; spatiala; culturala (educatie, sisteme de guvernare, valori morale si cultura populara). Trasaturile definitorii ale acestei societati sunt: ponderea dominanta si importanta critica a resurselor informationale disponibile; rolul prioritar al activelor de cercetare stiintifica si inovare tehnologica; extinderea sistemului educatiei permanente, a învatamântului de-a lungul întregii vieti; dinamica înalta a sectorului economic al producerii si difuzarii de bunuri informationale. O asemenea societate înca nu exista si de aceea Uniune Europeana a promulgat o serie de recomandari în vederea trecerii la societatea informationala. În aceasta etapa,  o certitudine este influenta imensa pe care tehnologiile informationale o au asupra domeniilor educatiei si cercetarii stiintifice, afectând modul de învatare si predare, continutul învatarii si sursele cunoasterii si ale informatiei. A aparut deja „laboratorul de cercetare globala“, iar cercetarile recente au descoperit modificari în structura psiho-somatica a tinerilor de pâna la 16 ani, crescuti de la cea mai frageda vârsta cu ordinatorul. Tehnologiile informationale joaca rolul de instrument al unui nou mod de producere a cunoasterii. Viteza de înnoire a cunostintelor a devenit ametitoare, astfel încât ele se dubleaza la fiecare cinci ani, iar cunoasterea nu se mai rezuma la cunoasterea obiectiva, ci devine cunoastere diseminata, cunoastere interdisciplinara, în scopul rezolvarii unor probleme globale privitoare la evolutiile din natura, societate si relatiile între acestea. Cunoasterea însasi devine o resursa economica foarte ieftina. Elementele definitorii ale societatii cunoasterii sunt : 1) capitalul uman  devine factor de productie, întrucât factorul uman se afla în centrul procesului de producere a cunoasterii. De aceea, investitia în capitalul uman devine strategica pentru fiecare tara ; 2) Unitatile de productie specifice economiei cunoasterii sunt parteneriatele de idei care combina capacitatea de producere a cunoasterii cu mecanismele diseminarii ei cât mai largi. Piata cunoasterii devine o piata globala; 3). Un stat, constient de dimensiunile globale ale competitiei în producerea si comercializarea cunoasterii, are obligatia sa intervina direct în crearea premiselor societatii cunoasterii, îndeosebi prin investitii în cercetarea stiintifica fundamentala si finantarea investitiilor publice, precum si printr-o politica permanenta pentru crearea unei culturi a cunoasterii. Sunt specialisti care sustin înca din 1998, ca în SUA si Canada, numai 5% din populatie poate asigura viitorul unei natiuni, iar restul sunt simpli platitori de taxe si impozite, fapt pentru care investitia majora este în acest segment de numai 5%. Selectia se face printr-un sistem financiar exorbitant de acces la informatiile de ultima ora. De asemenea, sunt analisti care sustin ca acest procent de 5% se va transfera la scara mondiala în cazul natiunilor; 4). Diseminarea cunoasterii are loc pe principii economice si nu pe principiul de bun public, mai ales între natiuni, întrucât mecanismele finantarii stiintei sunt nationale.
Acum, îmi permit sa va întreb, la rândul meu, daca ati auzit pe cineva discutând în România despre aceasta noua filozofie a cunoasterii de care depinde viitorul unei natiuni. Se pare ca avem alte „prioritati“. Din pacate, în viitorul apropiat aceste derapaje pot fi fatale. În societatea cunoasterii nu se mai poate supravietui cu mimetismul devenit la noi un patrimoniu comun.

Prof. NICOLAE SÂRBU
Directorul Bibliotecii Judetene „Paul Iorgovici“ Resita

„Ca o corabie beata pe nisip artificial“

Înainte de a raspunde punctual la întrebarile dumneavoastra detaliate, propunând în fapt o radiografie realista pâna la cruzime a sistemului, vin cu câteva cuvinte introductive, pentru luare reciproca de cunostinta. În copilarie am avut în casa o micuta biblioteca, ramasa de la un unchi disparut în razboi, pe la Cotul Donului. Apoi, descopeream carti prafuite prin poduri si citeam pe nemestecate. La un moment dat, am vrut sa trec student la fara frecventa si sa ma fac bibliotecar. Vedeam în aceste oaze misterioase – bibliotecile, vara, la tara – locuri ideale pentru consolidarea launtrica a fiintei tinere, cu visele ei nemasurate.
La B.C.U. Cluj ma duceam ca la biserica: cu smerenie, reculegere, seriozitate. Cu sentimentul si speranta ca ceva serios si misterios avea sa mi se întâmple. Aceasta prea tânjitoare nostalgie a mea fata de biblioteca avea sa prinda chip mult mai târziu, dupa un epuizant si lung periplu printr-o agitata si acaparanta gazetarie.
Veneam director de biblioteca judeteana printr-un concurs „la sânge“, pe care unii încercasera sa-l masluiasca în mod grosolan. Veneam si cu o bogata experienta de lectura, dar mai ales cu meditatiile si observatiile unui coordonator de sectie de cultura la un ziar.
Ajungeam în noul post de director de biblioteca judeteana, în asa-zise conditii de libertate, cu multe vise. Cu o puternica dorinta de a schimba lucrurile si de a recupera timpul irosit de mine si de aceste institutii, denumite drept strategice pentru viitorul unei natii. Ce s-a ales din aceste legitime nazuinte? Sper ca raspunsurile mele sa ofere o imagine graitoare. În fond, sunt un director înca tânar – am numai 12 ani vechime în functie – si am dreptul sa ma iluzionez  ca nu-i totul pierdut.

1. La proiectul iniTial al Legii Bibliotecilor s-a trudit mult, cu profesionalism si responsabilitate. O mare contributie au avut-o colegii mei cu experienta din ANBBPR. Presedinte pe atunci era regretatul Traian Brad, din Cluj, care multe navete a facut  si la multe usi a batut în Capitala. Au venit pe urma niste tineri juristi de cabinet de la M.C.C.P.C.N., pe scurt Ministerul Culturii. Plus unii parlamentari care si-au revendicat paternitatea. Fiecare a retusat (stricat) câte ceva.
Desi cadrul general, principiile ei sunt înca bune, legea noastra nu asigura garantia legaturii într-un sistem viabil, nu ofera pârghiile de actiune concreta în teritoriu. Functionarea este oarecum haotica, raspunderea celor care nu respecta aceasta institutie nu este sustinuta de sanctiuni, cum se impunea.

2. Strategiile, Programele, DirecTiile sunt bune, deschizatoare de orizont si stimulative în principiu. Se fac simpozioane, primim oferte de la fundatii, asociatii si s.r.l.-uri, pe anumite segmente din ele. În ceea ce ma priveste, constat o inadecvare, o nepotrivire a lor la realitatea pe care o cunosc. Ele seamana pe alocuri cu bataioasele programe de masuri de pe vremuri. Îmi amintesc de proiectatul sistem national modernizat al bibliotecilor publice, în trei etape, cu noduri si subnoduri de retea. Ministerul Culturii a finantat prima etapa si gata, totul s-a oprit. La noi, marginalii, saracii, nu a ajuns nimic. Un alt program viza Catalogul partajat, care urma sa ne ajute pe cei mai mici si ramasi în urma. Nu mai vorbeste nimeni de el.
E bine sa avem strategii, dar trebuie ca ele sa vizeze toate componentele sistemului, sa porneasca de la realitatile lor diferite si, mai ales, sa se asigure resursele. Altfel obiectivele „marete“ si înteleptele „indicatii“ ramân litera moarta. Diferenta e mare între bibliotecile publice din Constanta, Sibiu, Baia Mare, Pitesti, Râmnicu Vâlcea, Cluj si … Resita! Strategiile trebuie sa fie adecvate realitatilor foarte diferite. Pâna ca ele s-ajunga la bibliotecari si la cititori, „e-o cale-atât de lunga“…

3. Am avut ocazia fericit~ s~ vizitez câteva biblioteci europene, sa meditez asupra posibilitatii de a elimina decalajele mari care ne despart. Am si scris despre asta în câteva dintre cartile mele: „De o suta de ori Banat“, „Camila din Bucegi“, „Si veti trece prin vama ca fluturii“. Avem legaturi statornice cu Biblioteca Municipala din Caen, Normandia, Franta. D-na Noella du Plessis, directoarea acestei institutii, spunea ca diferenta care ne separa pe noi de ei o resimt francezii fata de englezi. Despre ce „concept“ european vorbim? Modernizarea infrastructurii la Resita nu se poate în conditiile în care avem doar 1400 metri patrati, dispersati în 14 locuri de depozitare si servicii. Parteneriatele internationale sunt profitabile daca aplicam ce vedem si ce învatam. Pentru programe profesionale nu avem bani. Posturile libere nu le putem ocupa prin concurs. Suntem permanent sub sabia necrutatoare a reducerilor de personal. Atunci despre ce diversificare a serviciilor vorbim?

4. Si la întrebarea aceasta pot scrie un studiu. Pe de alta parte, pot raspunde cu un categoric „depinde!“. Cunosc situatia din unele judete (Arges, Iasi, Maramures), unde colegii directori pot fi, într-o masura semnificativa, multumiti. Ceea ce nu e cazul meu. Zilele trecute am primit, dintr-o mare comuna de la noi, anume Gradinari pe Caras, un mesaj incredibil: nu mai au ce face cu cartile, n-as vrea eu sa mi le dea mie, au si rafturi bune, iar lor le trebuie sala bibliotecii, pentru alte destinatii. Precizez ca la Vrani si în Gradinari (fosta Cacova) functionau cele mai vechi biblioteci (acum 148 de ani) din satele Banatului Montan. Iar acum aceasta reactie stupefianta!
Nici administratia locala nu-si respecta prerogativele, ce-i drept, cam evaziv formulate în legi. Nici oamenii de cultura din localitate nu par a întelege si respecta locul cartii si al bibliotecii în viata comunitatii. Sa mai dau un exemplu strigator la cer?
În comuna Berzovia, localitate mare si situata pe soseaua spre Timisoara, primarul a desfiintat si postul de bibliotecar, dupa ce în prealabil a neantizat biblioteca. Si noi, bibliotecile judetene, nu avem nicio pârghie legala de a actiona concret si a corecta asemenea anomalii. În Caras-Severin, din 69 de comune, doar 36 au biblioteci comunale functionale.
Exista o mentalitate daunatoare, un dezinteres, o plafonare la un nivel foarte jos. Nu putem face o analiza prea detaliata aici. Si totusi, dupa atâta pesimism, sa arat ca, acolo unde avem oameni potriviti, avem si biblioteci. Iata, în satul Gârliste, unde s-a stabilit Georgel Chiriac, bibliotecar pensionar, fostul nostru coleg, se inaugureaza, în 29 august a.c., o biblioteca noua.

5. Exist~, desigur, standarde comune privind serviciile din bibliotecile publice. Le regasim în documentele asociatiilor profesionale nationale si internationale, în indicatorii de evaluare a activitatii. Indicatori cuprinsi deopotriva în contractul de management al directorului si în formularele de statistica. Standarde unitare si comparabile. Noi, în ultimii ani, ne pastram în jur de 9-10.000 de cititori activi (15.000 înscrisi), având un indice de lectura acceptabil de 1/8 locuitori. Cât priveste comunicarea cu bibliotecile municipale, satesti, scolare, ea nu are un cadru corespunzator statuat, fiind de multe ori întâmplatoare si nu suficient de profesionala.
Întrebarile dumneavoastra sunt de mare complexitate si de impact. Am la Bocsa (Gabriela Serban) si la Caransebes (Mircea Moscovici) doi tineri colegi cu care ai ce comunica. Sunt însa bibliotecari în Caras-Severin pe care nu reusesc sa-i vad macar o singura data pe an. Facem dezbateri profesionale, unele în teritoriu, actiuni culturale model, dar nu se deranjeaza sa participe. Administrativ n-am ce le face. Le arat eventual obrazul, dar al lor e prea gros, nu roseste.

6. Viziunea general~ asupra surselor de informare, ca strategie nationala sau institutionala? Nu mi-e prea clara întrebarea. Exista o viziune a managerului, care gestioneaza informatia în biblioteci, intrari, iesiri, modalitati, circuit, surse. Depinde în ce faza te afli cu propriul sistem informational, la ce ai acces si ce servicii publice poti oferi.
Este vorba aici de gradul de informatizare, de limitele de dotare si integrare. Accesibilitatea informatiei de catre utilizatori depinde de multe imponderabile. O viata intelectuala întreaga nu-ti ajunge sa-ti poti perfectiona propria metodologie de cautare a informatiei. În ceea ce ne priveste, cu forte proprii cam precare, cautam sa recuperam întârzierea la capitolul informatizare, pentru a putea oferi si noi, în sfârsit, un catalog integral on line.

7. Atunci când bibliotecarul are calitate umana, întelege ca trebuie sa cucereasca noi competente, atât în cultura traditionala, cât si în cea informationala. Absolventii de biblioteconomie nu vin în biblioteci, deoarece sunt salarii mici. Trebuie sa ne formam oameni, cu tact si multa rabdare. Apoi vine Guvernul si ne spune ca trebuie sa-i dam afara. Asta înseamna sa conduci cultura la modul amatoristic. Daca mie, ca manager, îmi ceri prin contract indicatori de performanta, trebuie sa-mi asiguri conditii sa-i pot realiza. Sa ma ajuti, sa ma stimulezi sa-mi formez în timp un colectiv performant.

8. Este o întrebare complex~. Num~rul cititorilor nu scade alarmant. Paradigma se schimba, mijloacele de informare se diversifica. La noi e o perioada tulbure si derutanta, cu pronuntate accente anticulturale. Pâna se va întelege ca, în biblioteca, nu se exclud cartea si calculatorul, ci se completeaza reciproc, în favoarea noastra, va mai trece vreme.
Biblioteca va avea mereu un rol pe piata informatiei. Trebuie s-o ajutam (prin stiinta, oameni si bani) sa-l constientizeze si sa-l îndeplineasca. Altfel va fi scoasa de pe piata informatiei. Gânditi-va ca, în strainatate, se investesc multi bani în biblioteci. Daca biblioteca nu ar avea rol, rost si viitor, capitalismul, nesentimental în esenta lui, nu ar investi acesti bani. Dar aceste lucruri trebuie discutate cu oameni care au calcat macar o singura data în biblioteca. Nu cu fauna ce ne este oferita drept model pe la unele televiziuni.

9-10. La asemenea întreb~ri, eu nu pot raspunde. Poate doamna directoare Terziman, ajutata de parlamentarii care trec zilnic prin fata cladirii ce vrea sa fie Biblioteca Nationala. Poate stiu câte ceva sobolanii, praful si igrasia de prin depozitele improvizate. Oare guvernantii nostri, cei care se tot vântura peste hotare, or fi auzit vreodata de biblioteca Mitterrand, din Paris?

11. Nu sunt sigur c~ am procedat cum trebuie intrând în jocul si hatisul acestor întrebari, pe marginea carora se pot scrie studii întregi. Poate era mai bun un articol cuminte, riguros, în care sa-mi prezint mai întâi Biblioteca Judeteana „Paul Iorgovici“, din Resita. Pe care o iubesc si pentru care sufar ca nu pot face mai mult pentru ea. Pe care o si critic, din aceleasi motive. Este o biblioteca de nivel mediu, cu aproape 400.000 unitati de biblioteca. Din pacate, avem cel mai redus spatiu din tara: aproximativ 1400 metri patrati. În plus, faptul ca aceasta suprafata utila este dispersata în 14 locuri ne creeaza mari greutati în conservarea, administrarea si gestionarea fondului. Mai ales împiedica dezvoltarea, modernizarea, asigurarea unor servicii superioare.
Din anul 2006, am început batalia pentru o noua biblioteca la Resita. Am avut si trei miliarde lei vechi, pentru studiu de fezabilitate si proiect. Degeaba. Fostul primar Spataru, profesor universitar, n-a vrut sa-mi dea terenul ce avea aceasta destinatie.
Acum am reluat batalia, sperând în receptivitatea inginerului Stepanescu, noul primar. Am identificat un alt teren si am început consultarile cu o noua arhitecta, Ioana Mihaiescu, o doamna cu activitate si suflet de artist. Satisfactia mea cea mare ar fi sa-ncep la anul constructia.
Visez, în aceste vremuri de criza? M-ati întrebat de satisfactii, de ce ar trebui facut. Nici munca mea de director, nici aceste raspunsuri nu le gândesc ca o aflare în treaba. Plus ca sunt si scriitor. Am un drept în plus sa ma gândesc si la cartile mele. Si sa visez frumos.
Satisfactii? Multe. Cum sunt si numeroasele amaraciuni. Faptul ca am, la o biblioteca judeteana, prin forte proprii, sectii de limba franceza (20.000 volume), germana (10.000 volume), engleza (7000 volume) si maghiara. Ca am înfiintat, prin colaborare cu directorul Horatiu Vornica, un Centru de Carte „Banatica“, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Resita. Iar atunci când vine câte un doctorand din Arad sa consulte lucrarile aici, satisfactia e si mai mare.
Zilele Bibliotecii Judetene „Paul Iorgovici“, Zilele Literaturii Germane, Zilele Cartii pentru Copii, legaturile noastre cu orasul Caen, din Franta, numeroase întâlniri, carti tiparite, lansari, omagieri de personalitati, toate-mi aduc o mare bucurie. Care nu poate sterge însa insatisfactiile, amaraciunea si deruta de care vorbeam. Atunci când institutia bibliotecii merge ca o corabie beata pe nisipul uscat si agitat al inculturii. O corabie beata pe nisip artificial. (revistacultura)

Un dosar coordonat de Angela Martin