Aglomerarea de meticulozitati intr-ale stilisticii impune un ritm stapanit al cititului. As fi tentat sa spun ca se citeste greu, dar orice satisfactie se resimte in functie de efortul depus, nu?
Dupa descrieri “mitraliate” ca aceasta, cu greu scoasa parca din zgarcenia autoarei: “La capatul strazii se afla o rola mare de sarma, rugineste acolo. In jurul ei iarba e verde. In spatele rolei se ridica un gard. In curte un caine isi taraste lantul prin iarba.Cainele nu latra niciodata. Nimeni nu stie ce pazeste cainele. In zorii zilei si seara tarziu, cand se intuneca de-a binelea, vin militienii. Vorbesc cu cainele, il hranesc si nu-si fumeaza tigarile pana la capat”, poti da peste ceva de genul “Pe banci stau barbati batrani, ei cauta umbre durabile, arborii de tisa insala, ei pastreaza umbrele tramvaielor, care trec doar o clipa, ca pe propria lor umbra. Dupa ce barbatii batrani s-au asezat, arborii le dau umbrelor drumul sa plece. Batranii deschid ziarul, soarele straluceste prin mainile lor; din razoare trandafiri pitici lumineaza prin hartia de ziar onduleul de pe fruntea dictatorului. Batranii sunt izolati. Nu citesc”
(NOTA: Nu as putea sa citesc asa ceva in tren sau, si mai rau, in metrou – apropo de initiativa discutabila de a chema lumea sa citeasca in aglomeratele mijloace de transport de la noi)
Jocul “aproape – departe” se pastreaza si aici. Zarile se desfasoara cu fast: “la celalalt capat al periferiei campul manca tot si fugea cu frunzele zarzavaturilor hat departe” Cu lupa pare ca vine naratoarea si se arunca asupra obiectelor mici, cu microscopul metaforei si al comparatiei scotoceste in realitate (“In sudalma lumea e mica”), de unde ma gandeam eu ieri mergand pe strada: Ce energii si cata concentrare trebuie sa creasca intr-un om ca sa poata faca abstractie intr-un asa hal de dezastrele din jur? Si intrebarea nu e acuza, pentru ca sunt absolut de acord cu acesta modalitate de evadare.
Chiar mai mult decat in “Animalul Inimii”, “Inca de pe atunci…” desfasoara mai mult din harta tragediilor si frustrarile comunismului: nebagati in seama, oamenii mor in cabinele telefonice, iar distanta pana la moarte se masoara in cate tunsuri mai are barbatul de trait sau cate rochii de purtat mai are femeia, amenintarile se dau in scris si anonime, militieni ar putea fi buni dar nu prea au pornire, sexul se face in schimbul unei jachete, iar pe retina pisicilor vagaboande se inregistreaza actele sexuale ilicite (executate “politic” si “ierarhic”) ale unei intregi fabrici de sarma, pentru ca “Aici impreunarea este la fel de lacoma si ascunsa ca furatul”; frigul si intunericul stapaneste tot saracul, in vreme ce bogatii comunistii au de toate. Si universul casnic e dereglat de tot: femeile cred ca ii pot tine pe soti legati prin sangele din menstruatie (“sangele pepenilor”) turnat pe ascuns in mancarea barbatilor si tot ele le baga testiculele in apa sa vada daca plutesc sau nu – indiciu ca sunt pline, ori ba. E naspa totul! In contradictie cu realitatea dura vine vocea eroinei care se straduieste sa acopere cu un val, analitic si liric, care sa indeparteze, programatic, ochiul de la orori.
Pana si episodul rasturnarii lui Ceausescu mi s-a parut… fentat. Desi descrie documentarist faptele, am fost prea conectat la ambianta fictionala ca sa mai vibrez istoric la evenimentele pe care le-am trait si eu.
Si daca aveti chef de un mic antrenament liric la sala, inainte de a citi romanul, de care tomnai ce dadui voroava, poate trageti putin de.. “aparatele” de mai jos:
“in gradina stau pietre desculte pana in crestetul capului”
“gerul se invarteste prin dreptul soarelui”
“te-ai regulat pana te-ai stors de tot”
“sa lasi ziua sa-ti umble prin minte”
“si soarele isi trage un nor transparent in jurul burtii”
P.S. Nu am vazut filmul lui Stere Gulea, din scenariul caruia H.M a ajuns la roman. Intrebata despre film, ea nu era deloc bucuroasa in 2008, (in Evenimentul Zilei): Sunteţi mulţumită de ecranizarea lui Stere Gulea, “Vulpe vânător”? Aveţi în idee alte ecranizări după cărţile dvs.? Nu, deloc. Fiindcă nu m-am înţeles cu el, m-am retras şi l-am lăsat să-şi facă treaba. El a luat lucrurile complicate şi le-a clişeizat. De aceea, am transformat ulterior scenariul, scris de mine împreună cu soţul meu, într-un roman.
Inca de pe atunci vulpea era vanatorul
Autor: Herta Müller
Editura: Humanitas Fiction
Traducere: Nora Iuga
Anul aparitiei: 2009
Nr. pagini: 224
Format: 13×20 cm
ISBN: 978-973-689-340-7
Pret: 25.00RON
No Comments, Comment or Ping
Reply to “Inca de pe atunci vulpea era vanatorul”