O carte care mi-a satisfăcut nevoia de a vedea cât de fragilă e societatea şi cum totul se poate duce pe apa sâmbetei, foarte uşor.
Sincer, dintre toate calamităţile despre care am citit sau pe care le-am văzut în filme, orbirea lui Saramago e una dintre cele mai originale.
Epidemia care le fură oamenilor ochii are loc fără nici un avertisment, se întâmplă brusc şi nu ocoleşte pe nimeni (apearent): prima oară tipului care stă la semafor, apoi soţiei lui, apoi celui care a petrecut mai mult de un minut cu ei, etc.
Statul, cum e tot timpul pregătit (în sens că nici vorbă) începe să-i pună pe primii orbi într-un spital de nebuni abandonat, unde decadenţa şi degradarea oamenilor ajunge la nivele colosale.
Ochii cititorului, pentru ce avea să urmeze, sunt reprezentaţi de soţia unui oftalmolog orb (ce ironic, nu?), ea e singura pe care, fără motiv, orbirea a ocolit-o.
Societatea se prăbuşeşte, bineînţeles, nu mai există curent electric, nu se mai produce mâncare, să nu mai vorbim de sistemul de salubrizare; astfel oamenii se întorc în epoca de piatră fără nici o şansă de a se reîntoarce la preţioasa lor societate.
Povestea ne poartă cu femeia văzătoare, soţul ei şi încă cinci personaje; asocierea dintre ei întâmplându-se dintr-o nevoie de supravieţuire şi autoconservare asemeni lupilor…
Haita celor 7 rămâne într-o stare (oarecum) civilizată, poate din cauza faptului că toţi ştiau că sunt 2 ochi care încă îi mai văd, dar restul populaţie ajunge într-o stare extrem de depravată.
Începând de la excreţia care nu se mai face în modurile obişnuite şi terminând cu satisfacerea nevoilor sexuale în cel mai barbar mod posibil, atmosfera animalică va bântui întreaga poveste a orbilor… lucru pentru care cartea ajunge printre preferatele mele.
Şi până la urmă de ce ne-a orbit Saramago?
Poate pentru că eram orbi deja, prin refuzul nostru de a ne recunoaşte adevărata natură. Ne-am făcut o societate care se bazează pe anumite principii, dar povestea orbilor mi-a demonstrat cât de fragilă este toată creaţia noastră; în condiţiile optime ar pica totul ca un joc de domino.
Recenzie realizata de Razvan
AUTOR: Jose Saramago
ANUL APARITIEI: 2005
NUMAR PAGINI: 344
FORMAT: 106×180 – paperback
ISBN: 973-681-723-7
PRET: 22.25 
One Comment, Comment or Ping
pai mei
Pana de curent din New York 1977. Asta e adevarata fata a “civilizatiei”. E o inchisoare – lucru observabil cand se opreste curentul. Nu e nimic viu aici care sa ne tina impreuna – facand cea ce facem (distrugere si auto-distrugere).
Like or Dislike:
0 
0
Reply to “Eseu despre orbire”