* [...]Unul din fenomenele curioase ale situatiei actuale este urmatorul: precum stiti, s-au prabusit o serie de banci din Scotia si din cateva provincii engleze, in special din cele apusene (Cornwallis si Wales). Dar adevaratul centru al pietei monetare – nu numai in ceea ce priveste Regatul Unit, dar in ceea ce priveste lumea intreaga – Londra nu a fost atins decat foarte putin. Dimpotriva, cu cateva exceptii, uriasele banci pe actiuni cum e Banca Angliei, nu au facut decat sa castige pana in prezent, in urma depresiei generale. Si fata de totala lipsa de speranta a filistinilor englezi, comercianti si industriasi, de a ajunge vreodata timpuri mai bune, va puteti face o idee asupra proportiilor acestei depresiuni! Niciodata nu am vazut ceva asemanator, niciodata nu am fost martor al unei asemenea disperari, desi in anii 1857 si 1866 am fost la Londra!

Nu incape nici o indoiala ca una din imprejurarile care favorizeaza piata financiara londoneza este situatia Bancii Frantei, care, de la ultima dezvoltare a legaturilor dintre cele doua tari, a devenit o filiala a Bancii Angliei. Banca Frantei tine rezere uriase de metal pretios, intrucat convertibilitatea bancnotelor sale nu a fost inca restabilita; imediat ce se manifesta vreun semnal de neliniste la bursa londoneza, vin si banii francezi pentru a cumpara hartii de valoare, devalorizate pentru moment. Daca in toamna trecuta banii francezi ar fi fost retrasi in mod subit, e sigur ca Banca Angliei ar fi recurs in cazul extrem la cel din urma mijloc, la suspendarea Legii bancare si in acest caz am fi avut prabusirea financiara. [...]

Economia politica de pana acum ne invata ca munca este izvorul tuturor avutiilor si masura tuturor valorilor, asa incat doua obiecte pentru a caror producere s-a cheltuit acelasi timp de munca au aceeasi valoare, si, dat fiind ca in general numai valorile egale pot fi schimbate intre ele, aceste obiecte pot fi schimbate intre ele. Dar in acelasi timp, ea ne invata ca exista un fel de munca acumulata, pe care o denumeste capital; ca datorita valorilor pe care le contine, acest capital sporeste insutit si inmiit productivitatea muncii vii, pretinzand pentru aceasta o anumita retributie numita profit sau castig. Dupa cum stim cu totii, in realitate lucrurile se petrec in asa fel, incat profiturile muncii moarte, acumulate, devin din ce in ce mai masive, capitalurile capitalistilor devin din ce in ce mai colosale, in timp ce salariul muncii vii devine din ce in ce mai mic, iar masa muncitorilor care traiesc exclusiv din salariu devine din ce in ce mai numeroasa si mai saraca. Cum poate fi rezolvata aceasta contradictie? Cum poate sa ramana un profit pentru capitalist daca muncitorul primeste in schimbul muncii pe care el o incorporeaza in produsul sau intreaga valoare? Si, din moment ce se schimba intre ele numai valori egale, asa ar si trebui sa se petreaca lucrurile in cazul de fata. Pe de alta parte, cum pot fi schimbate valori egale, cum poate sa primeasca muncitorul intreaga valoare a produsului sau daca, asa cum recunosc multi economisti, acest produs se imparte intre el si capitalist? Economia politica de pana acum sta dezorientata in fata acestei contradictii, scriind sau bolborosind fraze confuze care nu spun nimic. Nici criticii socialisti de pana acum ai economiei politice n-au fost in stare sa faca altceva decat sa releve aceasta contradictie; dar nici unul dintre ei n-a rezolvat-o si abia acum, in sfarsit, Marx a analizat procesul de formare a acestui profit pana la originile lui, clarificand in acest fel totul. [...]

Friedrich Engels
["Demokratiches Wochenblatt" nr. 12 din 21 martie 1868]

Capitalul Vol.I: Procesul de producţie al capitalului
Editura: Alexandria Publishing House
Autor: Karl Marx
Nr. pagini: 580
An aparitie: 2009
Format: hardcover
ISBN: 978-606-92038-2-8
PRET: 89.00ROL